Trofeul ”Adrian Lucaci” – un eveniment asteptat

La doi ani de la trecerea in eternitate a lui Adrian Lucaci, președintele care a scos Asociația Județeana de Fotbal Arad din ghearele falimentului si a dus-o intre cele mai active si apreciate AJF-uri din tara, mai marii fotbalului județean organizează Trofeul ”Adrian Lucaci”, un eveniment mult așteptat de iubitorii sportului rege din județul nostru.

Astfel, luni 2 mai, de la ora 12, pe terenul sintetic de la Patinoar, situat in vecinătatea AJF Arad, șase echipe se vor înfrunta pentru trofeul transmisibil, dar si celelalte distincții puse in joc. Selecționatele conducerilor AJF-urilor din Timiș, Hunedoara, Alba, Bihor, Maramureș si Arad vor onora memoria celui care a fost un președinte respectat si iubit, un model la capitolul inițiative in dezvoltarea fotbalului județean la toate nivelurile. Delegațiile participante vor depune o coroana de flori si vor aprinde lumânări la mormântul regretatului Adrian Lucaci din cimitirul Gradiște, iar festivitatea de premiere va fi oficiata de către sotia Dora si fiul Bogdan.

” Din păcate, datorita pandemiei de Covid-19 si a restricțiilor impuse la nivel național, anul trecut am fost in imposibilitatea de a evoca, pe gazon, memoria lui Adrian Lucaci. O vom face acum, la împlinirea a doi ani de când fotbalul arădean este mai sărac prin pierderea lui Adrian Lucaci. Au răspuns invitației noastre de a-l onora pe președintele Adrian Lucaci oameni cu care acesta a colaborat de la mai multe AJF-uri din partea de vest a tarii” spune Răzvan Cadar, succesorul regretatului Adrian Lucaci

Back to top button