Analiza inițială pentru definirea PRIMULUI PROGRAM INTEGRAT DEDICAT TRANZIȚIEI ÎN CARIERĂ: de la viața de sportiv(ă) de performanță, la viața activă pe piața muncii

Federația Română de Fotbal, Academia Națională de Fotbal alături de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii inițiază o analiză a nevoilor de formare în rândul sportivilor de performanță (inclusiv în rândul celor care urmeză să încheie activitatea sportivă, estimativ, în următorii 3 ani).
Inițiativa pune bazele celui mai amplu program integrat de dezvoltare dedicat tranziției în carieră, către viața profesională după încheierea activității sportive. Astfel, scopul este să pregătească beneficiarii programului pentru a doua carieră, indiferent că aceasta va continua în domeniul sportiv sau în orice alt domeniu de activitate.
Rolul acestui proces este identificarea zonelor de interes pentru Dvs după încheierea activității sportive (aspirații și interese profesionale), precum și modul în care puteți folosi competențele dezvoltate ca sportiv(ă) de performanță în alte domenii de activitate.
https://forms.gle/ptVTDPFwoVN9vRz5A
Pentru aceasta, vă rugăm să completați chestionarul pe care îl puteti gasi accesând linkul de mai sus.
Vă mulțumim pentru implicare și vă așteptăm alături de noi și în etapele ulterioare ale acestei inițiative.