Viitorul 2003, prima campioană la Cupa Aradului: „Am câștigat prin forța grupului, dar și prin muncă și organizare”

Viitorul 2003, prima campioană la Cupa Aradului: „Am câștigat prin forța grupului, dar și prin muncă și organizare”

Prima dintre categoriile de vârstă la care s-a jucat la prima ediție a Cupei Aradului și-a desemnat câștigătorii. În întrecerea rezervată juniorilor mari, a triumfat o echipă destul de fragedă, dar cu mare dorință de afirmare. Vorbim despre Viitorul 2003, care a trecut cu 1-0 de cei de la UTA 2002 în finala competiției.  Adrian Perenyi, fotbalist care e angrenat și campionatul Ligii a 4-a la Păușișana Păuliș, a înscris singurul gol al actului final. Până atunci, Viitorul trecuse cu 3-1 în semifinală de Vinga, în timp ce trupa lui Aslău o depășise pe Turnu, cu 5-4, după loviturile de departajare.

Rezultatul vine să confirme creșterea unei grupe ce a fost la un meci distanță de calificarea în semifinala națională la categoria ei de vârstă. „A fost o competiție utilă, binevenită pentru copii. Am avut acces la un gazon nou, unde poți să-ți arăți calitățile, a fost o emulație când au știut că joacă pe același stadion pe care evoluează UTA în Liga 2-a. Am avut și jucători din 2002, 2003 și 2004 și chiar 2005. Am dominat competiția, am reușit trei victorii în faza preliminară și astăzi, alte două. Cred că am câștigat prin forța grupului, organizarea și munca susținută cred că sunt coordonatele sucesului nostru. Pe șase jucători îi pregătesc din 2009 și anume: Pereny, Țurcanu, Adamcsik, Narsesovici, Petrean și Melniciuc, restul s-au alăturat după 2014 când am trecut la Viitorul. A fost multă muncă și încă este, turnee peste tot în Vestul țării, selecție destul de grea în lupta cu celelelalte cluburi de copii. Este greu, dar frumos în același timp. Nu ne-am mai înscris la campionatul de juniori A1, fiindcă unii jucători vor juca în Liga 4-a, iar alții vor participa la un campionat regional Nord-Vest organizat de AJF Bihor, categoria 2003. Vor fi șase echipe, cu meciuri tur-retur toamna și din nou tur-retur primăvara, 20 de partide în total. Viitorul Cluj, Primavera Satu Mare, CSS Satu Mare, Baia Mare, Viitorul Oradea și noi, Viitorul Arad sunt cele șase echipe, iar campionatul este înscris în calendarul competițional al Federației Române de Fotbal”, ne-a mărturisit Norbert Jozsa, antrenorul primei campioane a Cupei Aradului, ediția 2018.

Lotul câștigătorilor îi cuprinde pe: Andrei Deac – Robert Iacob, Raul Ristin, Silviu Bortiș, Alex Adamcsik, Raul Țurcanu, Mădălin Goldiș, Dorinel Todoran, Claudiu Popa, Adrian Pereny, Alex Melniciuc, Andrei Ardelean, Raul Hera, Alex Dancu, Antonio Poșta, Andrei Narsesovici, Mihai Miclean și Andrei Petrean.

2 comentarii


  1. Băieții au pus umărul și la prima victorie a Viitorului în campionatul județean, liga a VI-a!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *