Naționala de futsal a României întâlnește Albania la Arad!

Naționala de futsal a României întâlnește Albania la Arad!

Reprezentativa de futsal a României se află la Arad, unde se pregătește de două ori pe zi pe parchetul Polivalentei arădene, iar săptămâna viitoare va disputa și două meciuri de verificare. Mai precis, marți, 25 septembrie (ora 18) și miercuri, 26 septembrie (ora 12), „tricolorii” vor juca o „dublă” cu selecționata Albaniei. Jocurile vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook Futsal Romania și pe YouTube Futsal Romania.

Pentru aceste jocuri, selecționerul Robert Lupu a convocat 14 jucători, între care doi aflați în premieră la echipa națională, Valentin Ilaș și Andrei Crăciun.

Lotul este următorul: Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Tonița (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorehiu Secuiesc) – portari; Adrian Pânzaru, Biro Attila, Paulo Ferreira (toți Autobergamo Deva), Savio Valadares, Valentin Ilaș, Liviu Ruxandari, Mimi Stoica (toți Informatica Timișoara), Octavian Cireș, Andrei Crăciun (ambii United Galați), Alpar Csoma (FK Odorheiu Secuiesc), Henrique Ribeiro (Cartagena/Spania).

Următoarele jocuri oficiale ale naționalei de futsal a României vor fi în toamna lui 2019, în calificările pentru Cupa Mondială 2020. La turneul final se califică 7 reprezentante ale Europei, iar „tricolorii” vor intra direct în Main Round-ul preliminariilor.

Naționala României e cantonată la Hotel Intercontinental, acolo unde se vor caza și albanezii începând de luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *