Echipele de pe „Episcop Roman Ciorogariu” și „Prunului” merg în finala Campionatului Străzilor 2019

Echipele de pe „Episcop Roman Ciorogariu” și „Prunului” merg în finala Campionatului Străzilor 2019

În cadrul evenimentelor dedicate celor 120 de ani de fotbal în Arad și în România, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, împreună cu partenerii săi în acest proiect – Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, Universitatea Aurel Vlaicu Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad – au pus bazele unei noi competiţii juvenile – Campionatul străzilor. După ce am aflat că Dumbrava Roşie s-a încoronat campioana cartierului Gai, a venit rândul altor două cartiere să-şi cunoască „regina”.

Alfa trimite echipa stăzii Episcop Roman Ciorogariu în finală

 

Pe terenul Şcolii Gimnaziale „Iosif Moldovan” – responsabili, prof. Monica Lazea şi Ştefan Iancu; arbitru Paul Iovescu – s-au desfăşurat întrecerile cartierului Alfa. Au participat echipe formate din elevi de clasele 0-8, reprezentând străzile din cartier. În „careul de aşi” au ajuns: Episcop Roman Ciorogariu – Liviu Rebreanu 4-0 și Dorobanţilor – Oituz 4-2 (semifinale); Rebreanu – Oituz 1-2 (finala mică); Ciorograriu – Dorobanţilor 5-1 (finala mare).

Echipa campioană, formată din Dumitru Gabor, Lucian Jurcă și Daniel Teuca, va reprezenta Alfa la finala Campionatului Străzilor 2019.

Grădişte – Strada Prunului

 

Pe terenul Şcolii Gimnaziale „Aron Cotruş” – responsabil, prof. Corina Hărduţ; arbitru Gabriel Hărduţ – s-a decis campioana cartierului Grădişte. După o luptă echilibrată, s-a ajuns la un turneu final în trei: Rozelor – Prunului 1-4, Rozelor – Ioan Budai Deleanu 2-1 şi Prunului – Deleanu 1-0.

Echipa campioană, alcătuită din Bogdan Sala, David Schneider şi Bogdan Gorgan, va juca pentru Grădişte la turneul final.

Ne bucurăm să vedem o emulaţie deosebită în jurul acestei competiţii. Urmează întreceri similare şi în alte cartiere ale municipiului, cele mai valoroase străzi urmând a lupta pentru supremaţie într-un turneu final. Ne dorim ca dintre aceşti copii să descoperim, peste ani, viitorii fotbalişti ai Aradului”– a spus preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *