120 de ani de fotbal la Arad: Iorga Părăoan și fotbalul de odinioară de pe Valea Mureșului

120 de ani de fotbal la Arad: Iorga Părăoan și fotbalul de odinioară de pe Valea Mureșului

Sub egida ¨120 de ani de fotbal la Arad˝, în luna august se va desfășura prima ediție a Campionatului Județean de Old-boys. Zona de pe Valea Mureșului va fi reprezentată de o serie de echipe care vor purta denumirile vechi ale unor cluburi deja dispărute. Despre aceste echipe, precum și despre fotbalul anilor 70-80 ne va vorbi acum Iorga Părăuan, actualul ˝oficial˝ al echipei Cetate Săvîrșin, una dintre cele mai vechi protagoniste ale campionatului județean Arad.

– De unde  dragostea  de fotbal și cum ați pătruns în sportul – rege?

– Prima oară am făcut cunoștință cu fotbalul organizat la piticii lui Corvinul Hunedoara. Eu locuiam cu părinții în vecinătatea stadionului Corvinul, părinții mei erau din Săvîrșin, dar au lucrat în Hunedoara. Nu trebuia decât să trec strada. După ce părinții mei s-au pensionat, ne-am mutat la Săvârșin, iar pe la 10-11 ani am făcut parte din echipa de juniori a UTA-ei Arad, la domnul Dan, ca portar,  împreună cu Țirban și Iova. Când a retrogradat UTA în B în 1977, am fost dat  la CFR  Arad, în divizia C, unde l-am avut ca antrenor pe profesorul  Marius Demian, iar antrenor cu portarii era Silviu Iorgulescu.
Am mai jucat și în armată la Infrățirea Oradea, Metalurgistul Sadu, în divizia C, iar finalul l-am petrecut la Săvărșin unde am evoluat din anul 1981 până în anul 2000, la echipele Constructorul și Viitorul Subcetate.
– Ce fotbaliști de renume ați cunoscut în acei ani pe la echipele pe la care v-ați perindat?

– Am cunoscut fotbaliștii din anii de glorie ai Corvinului: Lucescu, Văetuș, Mateuț, Bogdan,Dumitrache, Iancu, Petcu și apoi la Arad, generația utistă a lui Domide, Silviu Iorgulescu, Brosovszky sau Kukla.
– Ne puteți face cunoscute  câteva echipe care au evoluat în acea perioadă în zona Văii Mureșului?

–   Au fost mult mai multe decât acum, campionatul era organizat altfel, deplasările erau mai scurte ( zâmbește). Îmi amintesc acum câteva:  Constructorul și Viitorul Săvîrșin, Muresana Petriș, Banatul Căpâlnaș, Unirea Bata, Mureșul Vărădia de Mures, Olimpia Bîrzava, Unirea Ususău, Voința Milova și Luptătorul Lipova (echipa armatei din Lipova) și altele.
–   Vă rugăm să ne relatați câteva amintiri plăcute din viața dumneavoastră trăite în lumea fotbalului

–  Am trei nu una. Prima este dintr-un cantonament  din timpul armatei, unde am participat ca jucător la Metalurgistul Sadu, în 1981, împreună cu Victor Pițurcă și Aurel Țicleanu, viitoarele staruri ale Universității Craiova, iar  antrenor era Mitică Oțet.
A doua, tot un cantonament  de două săptămâni, în anul 1984, la Geoagiu Băi, cu Dacia Orăștie, echipă antrenată pe-atunci de Florea Dumitrache.
A treia și poate cea mai plăcută, mă bucur că  am reușit să reprezint Săvîrșinul  în lumea fotbalului, timp de 16 ani din 1984 până in 2000.

-Frumos. Acum o ultimă întrebare. Ce părere aveți despre inițiativa AJF-ului Arad de a organiza un campionat județean  de old-boys ?

– Este lăudabilă ideea acestui proiect și sunt sigur că va fi dus cu bine până la final. Mai ales că Aradul a fost prima gazdă a unui meci de fotbal de pe actualul teritoriu românesc. Eu promit că voi ajuta la finalizarea acestei inițiative, Valea Mureșului va fi prezentă cu câteva echipe care vor purta vechile denumiri. Aștepătm cu nerăbdare mai multe date despre acest campionat.

Multumim frumos domnule Iorga Părăuan!

 

Ioan Hamza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *